Mergi la conţinutul principal

A fost extinsă perioada de prezentare a ofertelor economice pentru noile contracte de achiziție a energiei electrice

Postat de UF945460 la Mar, 03/17/2020 - 20:54

În legătură cu adresările a trei din cei patru potențiali furnizori incluși în lista scurtă prin care solicită extinderea perioadei de prezentare a ofertelor în contextul Codului roșu de alertă privind riscul de infecție cu COVID-19 (Coronavirus de tip nou), administrația ÎCS „Premier Energy Distribution” SA a decis prelungirea până la data de 25.03.2020, a termenului limită de prezentare a ofertelor economice pentru furnizarea energiei electrice pentru perioada contractuală 01.04.2020-31.03.2021.

 

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA reiterează că depune toate eforturile pentru identificarea celei mai avantajoase oferte de furnizare a energiei electrice atât sub aspectul preţului, cât şi al fiabilităţii şi securităţii livrării pe întreaga perioadă contractuală şi îşi exprimă speranţa, că procesul de selectare a ofertelor de procurare a energiei electrice se va încheia cu succes până la expirarea actualelor contracte.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok