Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution – „Partenerul anului 2021” al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Postat de RE000033 la Mie, 04/20/2022 - 10:22

Pentru cooperarea constructivă și reacționarea promptă la organizarea desfășurării activităților de salvare și a misiunilor de urgență pentru preîntâmpinarea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA a fost menționată de către Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI cu diploma „Partenerul anului 2021”. 

 

Evenimentul decernării diplomei a avut loc în cadrul festivității „Gala Premianților”, eveniment consacrat salvatorilor, pompierilor și partenerilor fideli ai instituției respective, care s-au evidențiat pe parcursul anului 2021 în misiuni de salvare, la lichidarea situațiilor excepționale dar și la diferite operațiuni de urgență. La ceremonia oficială de decernarea a mențiunilor a participat Ministerul Afacerilor Interne, Ana Revenco, Secretarii de Stat și conducerea IGSU în frunte cu dl. colonel, Alexandru Oprea, de asemenea, partenerii de dezvoltare și colaboratorii.

 

Ministrul  Afacerilor Interne a menționat în discursul său de felicitare curajul şi devotamentul de care dau dovadă pompierii, salvatorii și toți profesioniștii implicați în intervențiile lor în diferite situații cu risc pentru viața și sănătatea oamenilor, de asemenea, pentru evitarea prejudiciilor materiale. Diploma „Partenerul anului 2021” a fost înmânată întreprinderii noastre de către dl. Alexandru Oprea, Premier Energy Distribution fiind unica întreprindere civilă distinsă cu această mențiune. 

 

Administrația companiei apreciază această diplomă drept recunoașterea muncii cu dedicație a angajaților din serviciile operative: dispecerat, operarea și gestiunea rețelelor, formațiunile de intervenție operativă și departamentul securitate și protecție civilă, care reacționează de fiecare dată prompt la remedierea incidentelor, în pofida oricăror dificultăți sau condiții meteorologice dificile. 

 

Amintim că la începutul anului curent, colaborarea dintre ÎCS Premier Energy Distribution SA și IGSU s-a extins și în cadrul unor activități umanitare desfășurate la nivel de stat pentru ajutorarea cetățenilor din Ucraina, afectați de război, care au venit în țara noastră pentru a-și salva viața. Astfel, operatorul de distribuție la solicitarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a conectat operativ la rețelele de energie electrică două centre de adăpostire temporară a refugiaților, amenajate în apropierea punctelor de trecere a hotarului la Palanca și Giurgiulești, iar cheltuielile pentru costul materialelor utilizate și a lucrărilor, au fost acoperite în totalitate de către ÎCS Premier Energy Distribution SA.

 

Aceasta este a șasea diplomă primită de operatorul sistemului de distribuție, după „Cel mai sigur Partener din 2015”, „Partener sigur din 2016”, „Partener fidel din 2017”, „Partener Sigur în 2018” și „Partener Sigur” al anului 2019”.

 

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA
 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok