Mergi la conţinutul principal

Situația operativă în rețelele electrice continuă să fie complicată din cauza viscolului, a rafalelor puternice de vânt și a precipitațiilor abundente sub formă de lapoviță și ninsori care nu contenesc.

Postat de UF974879 la Dum, 11/26/2023 - 13:16
  • La ora 13:00 circa 149 de localități din 15 de raioane din centrul și sudul țării, inclusiv mun.Chișinău erau afectate parțial sau total de lipsa energie electrică. 

 

Formațiunile de intervenție operativă sunt mobilizate în teren pentru identificarea și efectuarea lucrărilor de reparaţie a liniilor electrice aeriene deteriorate şi de realimentare cu energie a localităţilor afectate.

 

Ninsoarea puternică și vântul au doborât mai mulți arbori peste liniile electrice aeriene, producând numeroase rupturi de conductoare, deteriorând echipamente de protecție și fixare, cauzând astfel deconectări avariate ale instalațiilor electrice.

 

Precizăm că în urma căderii masive a zăpezii multe drumuri sunt impracticabile, ceea ce face imposibilă deplasarea echipelor operative în teren. Acest fapt afectează în mod obiectiv durata de remediere a defecţiunilor în reţelele electrice.

 

Pentru deblocarea accesului la instalaţiile electrice în localităţile afectate şi coordonarea activităţilor sale, Premier Energy Distribution conlucrează cu Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. 

Totodată, pentru asigurarea accesului la instalaţiile electrice din perimetrul localităţilor, administraţia Premier Energy Distribution se adresează către autoritățile publice locale în persoana Consiliilor şi Primăriilor, în calitate de organe responsabile pentru gestionarea bunei funcţionări ale infrastructurii locale ca să întreprindă măsuri operative în vederea deblocării circulaţiei prin curăţirea drumurilor, astfel ca echipele mobile ale operatorului de distribuție să se poată deplasa pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie.

 

ompania va continua lucrările de repunere curentului electric mobilizând toate resursele disponibile pe parcursul zilei de astăzi și a următoarelor zile, până la lichidarea definitivă a tuturor incidentelor de furnizare a energiei electrice. 

 

Atragem atenţia populaţiei asupra necesităţii respectării stricte a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice:

  • ocoliți conductoarele electrice căzute accidental la pământ sau care atârnă de pe piloni şi copaci;
  • nu atingeți conductoarele electrice rupte şi căzute la pământ;
  • nu interveniți în instalațiile electrice deoarece acestea se pot solda cu electrocutări. 

Despre orice incident informați in regim de urgență furnizorul de energie electrică la numărul Oficiului telefonic 24h: 022 43 11 11.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok