Mergi la conţinutul principal

Politica privind Drepturile Omului

Dorim să fim un agent activ în protejarea drepturilor omului în cadrul domeniului nostru de influenţă şi în funcţie de nivelul nostru de influenţă. Într-un mod coerent cu Codul Etic şi cu cele zece principii ale Pactului Mondial al Naţiunilor Unite, formalizăm angajamentul nostru în acest domeniu.

Obiective:

  • Analiza potențialelor impacturi asupra grupurilor vulnerabile şi în funcţie de sex.
  • Stabilirea angajamentelor.
  • Desemnarea de răspunderi în legătură cu exercitarea în acest domeniu.
  • Instruirea persoanelor din companie.
  • Supravegherea şi monitorizarea implementării acestei politici.
  • Corectarea practicilor negative.

Domeniu de aplicare:

  • Politica noastră privind Drepturile Omului se aplică pentru toate activităţile Grupului, indiferent în ce loc din lume se desfăşoară.
  • Va fi aplicabilă în toate societăţile în care compania deține controlul operaţiunilor.
  • Persoanele din cadrul companiei care au responsabilitatea să gestioneze alte persoane trebuie, să contribuie pentru a se asigura că politica este cunoscută şi respectată de către persoanele din subordinea sa.
  • Aplicarea practică a Politicii privind Drepturile Omului a companiei este stabilită prin cadrul instituţional şi legal existent în fiecare ţară.

Vezi documentul integral.

Programare vizită online

Informații utile

Posturi vacante

Semnalare cazuri de corupție și fraude

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok