ÎCS „Premier Energy Distribution” SA avertizează consumatorii despre apeluri frauduloase de la persoane care, sub pretextul schimbării contoarelor, solicită date din buletinul de identitate și amenință cu deconectarea energiei electrice.
Premier Energy Distribution NU solicită date personale la telefon pentru schimbarea contoarelor.
- Schimbarea contoarelor se efectuează în mod planificat, în baza unor ordine de lucru în care figurează deja adresa electrică (numărul locului de consum – NLC) şi pentru care NU SUNT NECESARE DATELE PERSONALE din buletinul de identitate sau prezentarea acestuia.
Cum acționează escrocii
Mai mulți consumatori au informat compania că au fost apelați de persoane care pretindeau că urmează să efectueze înlocuirea contoarelor și solicitau numele complet, adresa și date din buletinul de identitate. Pentru a fi mai convingători, aceștia recurgeau la amenințări voalate, sugerând că în caz de refuz consumatorii ar putea fi deconectați de la energie electrică pentru două săptămâni. Unele apeluri proveneau de pe numere mobile cu 9 sau 11 cifre, inclusiv în zilele de odihnă.
Consumatorii vigilenți au contactat Serviciul telefonic 24/24 al companiei pentru a verifica autenticitatea solicitărilor.
Recomandări de siguranță
Nu divulgați date cu caracter personal la telefon.
Verificați întotdeauna autenticitatea solicitărilor.
Dacă aveți suspiciuni de fraudă, raportați imediat cazul la poliție.
Pentru sesizări, defecțiuni sau incidente în rețeaua de distribuție, contactați Serviciul 24h al operatorului de distribuție la: 022 43 11 11 sau la numărul local indicat în factură.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA