- În satele Jora de Jos şi Trebujeni din raionul Orhei au fost renovate capital două fidere LEA-0,4 kV, cu o lungime totală de peste 4 km, fiind normalizate şi branșamentele la 182 locuri de consum.
- Pentru aceste lucrări investiţionale s-a valorificat un buget de circa 3,6 milioane de lei, prevăzuţi în Planul investițional aprobat pentru 2025 spre realizare.
În satul Trebujeni a fost reconstruit capital fiderul nr.3, LEA-0,4 kV, cu lungimea de peste 2,1 km, de la care sunt alimentaţi cu energie 106 consumatori. Resperctiv în satul Jora de Jos lucrările de renovare au vizat fiderul nr. 2 al reţelei locale de joasă tensiune cu lungimea de 2 km şi cu 76 consumatori racordați la aceasta instalație electrica.
„Ambele rețele au fost trecute în cablu izolat de tip SIP 2A pe piloni din beton armat, fiind înlocuiţi pilonii de lemn uzați și conductorii din aluminiu neizolat, ceea ce a crescut substanţial fiabilitatea de alimentarea a consumatorilor. Normalizarea instalațiilor electrice de racordare a locurilor de consum reprezintă o încheiere logică a acestei lucrări ce va asigura în continuare menţinerea la nivelul stabilit a indicatorilor de calitate a serviciului”, menționează Iurii Gratii, managerul sectorului de distribuție Orhei.
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA desfăşoară în mod planificat lucrări investiționale și în alte localități din raioanele Strășeni, Criuleni, Orhei, Călărași, Nisporeni și Telenești deservite de sectorul de distribuție Orhei.
Departamentul Relații Externe și Comunicare
ÎCS „Premier Energy Distribution” SA