Mergi la conţinutul principal

Premier Energy Distribution susține activ evenimentul „Energy Transition”, ajuns la cea de-a patra ediție

Postat de UF922588 la Vin, 06/06/2025 - 07:59

 

  • The Energy Transition Agenda 2025 - în cea de-a IV-a ediție organizată de European Business Association Moldova a întrunit autoritățile publice, partenerii de dezvoltare, organizații internaționale, mediul de afaceri și experți din domeniul energiei și a regenerabilelor sub genericul „Energia și sursele regenerabile de energie - un imperativ pentru dezvoltarea durabilă”.
     
  • În cadrul panelului dedicat „Licitații pentru energie regenerabilă”, domnul Jose Luis Gomez Pascual, country Manager al întreprinderilor Premier Energy Moldova a participat în calitate de speaker.
     

Agenda conferinței a inclus teme ce vizează securitatea energetică, proiectele de energie regenerabilă, eficiența energetică și prosuming-ul, finanțarea proiectelor energetice, operarea transfrontalieră a companiilor, interconectatea în sectoarele energiei electrice și a gazelor, de asemenea, cogenerarea/HVAC, automatizarea și IoT-industria 4.0, recuperarea deșeurilor și biogazul.

Viziunea companiilor Premier Energy asupra proceselor din sectorul electroenergetic a fost expusă de către dl Jose Luis Gomez Pascual, care a trecut în revistă provocările întâmpinate în cadrul tranziției energetice și ultimele activități relaționate cu licitațiile aflate în desfășurare pentru energie din surse regenerabile, mecanismele de echilibrare și licitații pentru capacități de stocare, precum și implementarea noii Legi a energiei electrice. 

Premier Energy Distribution susține acest eveniment încă de la prima ediție, contribuind activ la dialogul privind viitorul energetic al Republicii Moldova. Menționăm că scopul acestuia este de a promova cele mai bune practici europene și internaționale, de a evidenția progresele realizate în sectorul energetic și de a oferi o platformă pentru schimb de idei privind politicile publice, inovația și avantajele competitive în domeniu.

 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok