Mergi la conţinutul principal

Voluntarii de la Premier Energy au participat la acţiunea de plantare a copacilor!

Postat de UF922588 la Mar, 03/17/2026 - 14:39

25 de voluntari din cadrul întreprinderilor Premier Energy în Moldova au participat miercuri, 26 noiembrie, la o activitate locală de înverzire a plaiului din cadrul campaniei Marea Plantare Națională #GenerațiaPădurii.
 

Într-un loc pitoresc cu destinaţie forestieră din extravilanul localităţii Mereni, raionul Anenii Noi, sub ghidajul lucrătorilor ocolului silvic, angajaţii companiei energetice au plantat circa 5 mii de puieţi de stejar pedunculat, precum și o cantitate semnificativă de ghinde. De notat că s-a oferit  pentru plantare un material săditor foarte calitativ: puieţii de stejar de circa 20 de cm cu rădăcini bine formate cu îngrăşământ ataşat şi ghinde selectate şi hidratate preventiv pentru facilitarea încolţirii. Plantarea a fost favorizată de pregătirea prealabilă a terenului, de asemenea, şi de precipitaţiile căzute în ajun, care au asigurat umiditatea necesară a solului.
 

Dedicaţia totală a voluntarilor de la Premier Energy a fost de a efectua lucrările de plantare cât mai calitativ pentru a atinge astfel cel mai înalt posibil rezultat de prindere a puietului de stejar. Entuziasmul participanţilor la acţiunea verde a fost mai mare decât oboseala, care s-a lăsat resimţită cu adevărat doar la sfârşitul zilei de muncă în natură, ce a fost una plină de energie pozitivă şi de satisfacţia de pe urma lucrării bine realizate.
 

Premier Energy participă an de an la asemenea acţiuni pentru a contribui la crearea unui viitor mai verde și mai sănătos pentru comunitate și generațiile ce urmează.
 

Departamentul Relații Externe și Comunicare

ÎCS „Premier Energy Distribution” SA

 

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok