Mergi la conţinutul principal

Foto

Renovăm liniile electrice aeriene din mediul rural

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:36

În sectorul Orhei al Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. recent au fost finalizate lucrările de reconstrucție capitală a unor porțiuni de linii electrice aeriene (LEA) din satele Pănășești, Scoreni și Sireț, desfășurate conform Planului anual de investiții. Sectoarele respective au fost identificate în urma analizei rezultatelor inspectărilor tematice, a statisticilor privind incidentele din rețele și a corespunderii stării tehnice a acestora parametrilor stabiliți de calitate a energiei livrate.

Sunt modernizate posturile de transformare din rețeaua de distribuție

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:32

O trăsătură distinctivă a Planului anual de investiții al Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. este corelarea mai multor lucrări în vederea obținerii celor mai înalți indicatori de fiabilitate, calitate și siguranță a serviciului prestat consumatorilor deserviți cu condiția asigurării unei eficiențe economice maxim posibile a acestor investiții.
 
Astfel, abordările complexe bine gândite permit soluționarea simultană a unor noduri de probleme care, într-o planificare separată ar dura mai mult timp, iar impactul îmbunătățirilor nu ar fi atât de sesizabil de la bun început.

Se desfășoară lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:24

Î.C.S. „Premier Energy Distribution" S.A. desfășoară în mod planificat lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție de tensiune joasă pentru ajustarea acestora la nivelele stabilite de fiabilitate și calitate a serviciului de alimentare cu energie electrică.
 
Liniile electrice aeriene (LEA) în curs de modernizare din localitățile deservire au fost incluse mai întâi în planurile investiționale care au fost aprobate ulterior de ANRE și în prezent în toate sectoarele întreprinderii au loc lucrările corespunzătoare.
 

Este modernizată o staţie de tensiune înaltă din mun. Chişinău

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:21

Staţia electrică de distribuţie 110/10 kV Ciocana Nouă este situată pe strada Meșterul Manole 6/1 și deservește 9646 clienţi - agenți economici și consumatori casnici din sectorul Ciocana. În ultimii ani în aria de acoperire funcțională a acestei stații au fost date în exploatare mai multe blocuri locative, centre comerciale, sedii și sectoare de producere ale agenților economici, ceea ce a condus la creșterea cererii de energie.

Sunt renovate rețelele electrice de distribuție din mediul rural

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:12

Renovarea rețelelor electrice de distribuție cu nivelul de tensiune joasă ce se desfășoară în mod planificat de Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. au ca scop modernizarea acestora în vederea asigurării nivelelor stabilite de fiabilitate și calitate a serviciului de alimentare cu energie electrică pentru o perioadă ulterioară de exploatare.

Investiții în rețelele electrice cu impact favorabil dezvoltării localitățiilor deservite

Postat de UF974943 la Mar, 12/17/2019 - 15:00

Pentru sporirea fiabilității și a nivelului calității serviciului de distribuție a energiei electrice către consumatorii finali deserviți, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A. desfăşoară în prezent în mai multe localităţi lucrări de renovare a rețelelor electrice de tensiune medie şi joasă.
 

Renovări și modernizări pentru o mai înaltă calitate a serviciilor prestate

Postat de UF974943 la Lun, 12/16/2019 - 16:13

Parametrii tehnici și starea de exploatare a rețelelor electrice de joasă tensiune sunt factorii determinanți în asigurarea continuității și a nivelului de calitate a furnizării energiei electrice către consumatorii deserviți și o condiție decisivă în cazul necesității conectării noilor consumatori. Pentru a fortifica situația la acest capitol, Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. desfăşoară în prezent, conform planurilor investiționale aprobate de ANRE, o serie de lucrări de renovare a rețelelor electrice de distribuție de tensiune medie şi joasă.

Abonează-te la Foto

Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea site-ului vă exprimați acordul pentru folosirea informațiilor stocate Click aici pentru detalii

ok